M-am născut în mijlocul Transilvaniei, în micul oraș medieval Mediaș. Am învățat de mic să iubesc și să respect muntele, la început prin excursii cu familia, apoi prin activități organizate de cluburi de turism și ecologice.
În decursul anilor am ajuns să practic o paletă largă de activități montane, de la drumeție la alergare montană, alpinism, mountain biking și schi de tură, atât pentru agrement, cât și în competiții sportive.
Mi-am consolidat aceste pasiuni și prin studiile făcute: licență și master în activități sportive la Universitatea Transilvania din Brașov – epicentrul activităților montane din România, curs de ghid montan, curs de formatori pentru activități outdoor, cursuri de ghid mountain bike și instructor mountain bike pentru copii (Bikepro, Austria), curs de instructor de schi.
Începând cu 2012 îmi împart timpul între Viena, unde locuiesc, și România, unde mă întorc mereu cu aceeași plăcere și cu aceeași dragoste pentru munte.
Îmi doresc să transmit mai departe atât pasiunea mea cât și cunoștințele adunate de-a lungul anilor și cărărilor de munte. Am un suflet de copil în trupul și mintea unui adult, mereu dornic să fugă pe terenul preferat de joacă: potecile Carpaților.
Dl Mihai Constantenec, ghid montan
+43069917093963, karpaten.trails@gmail.com