MTB Workshop Bran Mai 2016

Se spune că atunci când predai, înveți de două ori. O dată pentru cei pentru care predai și înca o dată pentru tine. Acest lucru este valabil și pentru un MTB Workshop.

În cele două ateliere de învățare din Șimon am avut parte de multă acțiune, de multe emoții și mai ales de mult de învățat pentru a deveni mai buni. Copii și părinți sau perechi, ne-au ajutat să ne redescoperim și să ne înțelegem mai bine în timp ce încercam să îi înțelegem pe ei și nevoile lor. Ne-au amintit de drumul nostru așa cum a fost el, lung și greu dar frumos, presărat cu greșeli și învățăminte,  în ceea ce priveste “călăritul nărăvașei biciclete de  munte”.

E foarte interesant cum te dezvolți prin prisma instructorului care se pune în pielea elevului . Este un exercițiu care îți pune la încercare atat cunoștințele tehnice de MTB dar și capacitatea de a te delimita de propria persoana și a intra în pielea altcuiva care evoluează într-o anumită direcție purtându-te și pe tine pe drumul lor.

Probabil că cea mai mare satisfacție ca și instructor vine, nu atunci când ești tu mândru de realizările elevilor tăi (desi se întâmplă și asta) ci mai ales atunci când ei sunt mândri de schimbările apărute în ei înșiși, schimbări care se prefac într-o fundație pentru ulterioarele realizări și satisfacții.

Lumina și bucuria din ochii lor constituie motivația învățării datului pe bicicleta și pentru tine se transformă în motivația predării datului pe bicicleta, a susținerii de astfel de MTB Workshop – uri.

In rest, aș putea povesti despre elemente și procedee tehnice, despre distracție și transpirație, despre lacrimi și durere, peisaje, soare și ploaie, zâmbete și scrîșnete din dinți dar de data asta mă rezum doar  la un „Mulțumesc”  tuturor celor care au participat și vă așteptăm din nou data viitoare la Workshop – urile noastre.

Mihai

Iunie 2016